Drept civil

Dreptul civil este acea ramură a dreptului care reglementează relațiile sociale patrimoniale(care sunt evaluabile în bani) și nepatrimoniale(care nu se pot evalua în bani), stabilite între persoane fizice și/sau juridice.

Fie că trebuie să te prezinți în fața unei instanțe judecătorești, ori în fața unei primării sau prefecturi, în fata birourilor notariale sau de Carte Funciară ori în fața oricărui birou de executor judecătoresc, apelează cu încredere la un avocat de drept civil.

De-a lungul timpului, statul român a adoptat diverse măsuri prin care a trecut în posesia națională imobile, în special în perioada regimului comunist, când unele imobile au fost preluate în mod ilegal.

Dacă Statul Român și-a însușit ilegal imobilul tău este cazul să apelezi la un avocat de drept civil care să te reprezinte în procesul anevoios cu statul. Legile nr. 10/2001, 247/2005 și 165/2003 prevăd tocmai aceasta situație în care, după căderea regimului comunist în România, Statul și-a însușit un bun care nu îi aparținea.

Legea nr. 112/1995 este special concepută pentru a se asigura că, dacă imobilul tău a fost ,,furat” de statul român în perioada comunistă, tu să îți primești bunul înapoi sau, dacă acest lucru nu se poate realiza, să primești despăgubiri.

Am aminti cu titlu de exemplu:

  • Acțiuni în pretenții bănești(cereri de plată a unor sume de bani, cereri pentru nerespectarea obligației privind plata prețului vânzării sau obligației privind pactul comisoriu, cereri pentru răspunderea civilă, daune morale, daune materiale etc.);
  • Cereri de emitere a ordonanței de plată;
  • Actiuni privind garanția contra viciilor bunul vândut/cumpărat;
  • Acțiuni privind garanția contra evicțiunii;
  • Acțiuni de nulitate pentru vicierea consimțământului (eroare, dol, violență, leziune);
  • Acțiuni privind constatarea prescripției;
  • Acțiuni de ocrotire a persoanei prin consiliere juridică și tutelă specială (punere sub interdicție);
  • Acțiuni în rezoluțiune / reziliere / constatarea intervenirii rezoluțiunii / rezilierii contractului;
  • Acțiuni în nulitatea unui act juridic;
  • Acțiuni întemeiate pe gestiunea de afaceri, a plății nedatorate și a îmbogățirii fără justă cauză;
  • Acțiuni în răspundere civilă delictuală sau contractuală;
  • Acțiuni în daune – interese moratorii pentru întârzierea de plată a unor sume de bani;
  • Acțiuni în daune – interese compensatorii pentru neexecutarea obligației;
  • Acțiuni privind pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract;
  • Acțiuni în revendicare mobiliară sau imobiliară;
  • Acțiuni în grănițuire pentru stabilirea limitelor de hotar;
  • Acțiuni pentru rectificarea cărții funciare;
  • Acțiuni privind limitarea dreptului de proprietate (distanța minimă dintre construcții, arbori, limita de vedere asupra proprietății vecinului, dreptul de trecere etc.);
  • Acțiuni de partaj, ieșire din indiviziune;
  • Acțiuni privind dreptul de superficie, uzufruct, uz, servitute;
  • Acțiuni privind uzucapiunea mobiliară și imobiliară;
  • Alte cauze supuse materiei civilului și consultată juridică  în domeniu;

Întreabă-ne orice, oricând.

Îți stăm la dispoziție cu răspunsuri la întrebările tale. Folosește acest formular de contact să ne scrii iar noi revenim la tine în cel mai scurt timp.

Acest site foloseste cookie-uri. Continuarea navigării implică acceptarea lor.